De mic mi-au placut povestirile S.F.

Am citit tot ce am putut si am reusit sa gasesc in acele vremuri de restriste referitor la acest domeniu.

L-am citit si pe Erich von Daniken și tot ce am gasit si in acest domeniu.

Pot sa spun ca m-a pasionat si am devorat la vremea respectiva toate aceste carti, dar nu mi-am facut o opinie decat mult mai tarziu.

Cred ca a trebuit sa “rumeg” datele macar cateva decenii ca sa pot sa iau o decizie, sa ajung la o concluzie.

Se pare ca azi pot spune ca am ajuns la ea si am exprimat-o in articolul urmator.

Nimeni nu detine adevarul absolut, eu sigur nu sunt un savant si nu pot dovedii nimic, deci luati afirmatiile mele ca atare si cu scepticism si analizati-le si voi, treceti-le prin prisma propriilor cunostinte. Poate am dreptate sau poate nu am, nimeni nu stie cu siguranta adevarul, dar fiecare are dreptul sa isi dea cu parerea. Email-ul meu este pe site si nu ma supara opiniile altuia atat timp cat sunt interesante si civilizate.

Cititul e un sport tot mai insolit, deci mult spor la citit.

Unde e E.T.?

De deja zeci de ani ne tot întrebăm pe unde umblă E.T. și de ce nu dăm de el odată, de ce nu ne atacă sau de ce nu ne cucerește sau măcar de ce nu vine să ne învețe din ceea ce știe el.

Deși nu am o pregătire de cercetător mi-a plăcut să îmi pun întrebări și apoi să încerc să răspund la ele. În unele cazuri chiar am încercat să mă pun în locul lui și să încerc să aflu eu ce aș face.

Voi încerca să răspund la aceste întrebări utilizând nivelul actual de cunoștințe și ceea ce se prefigurează deja ca un viitor posibil.

Prolog

Oamenii de știință au demonstrat deja că universul este foarte bătrân, de cam 13.500.000.000 ani, sau mai pe scurt 13,5 miliarde ani. Pământul are cam 4,5 miliarde ani. Tot savanții ne explică faptul că la început (după Big Bang) nu exista decât hidrogen si heliu si din acestea sigur nu putem face o planeta. Deci au trebuit sa apară stele imense, să explodeze în supernove ca să se formeze și elementele grele, cele din care e făcut și pământul nostru. Și acest lucru nu a fost posibil mai devreme de 6-7 miliarde de ani de la Big Bang. Să fim mai pesimiști și să alegem 7 miliarde la care adăugăm 4,5 miliarde vârsta singurei planete unde știm că a apărut viață inteligentă. Avem o valoare estimativă de 11,5 miliarde ani. Deci deja de acum 2 miliarde de ani puteau apărea primele civilizații extraterestre.

50 de ani este o diferență uriașă în dezvoltare pentru pământ. Să ne gândim cum era viața acum 50 de ani, în 1965 sau încă 50 de ani înainte, în 1915. Bunicul meu s-a născut în 1902 și l-am cunoscut. Saltul tehnologic este uriaș. Ar fi greu să ne imaginăm tehnologia de peste 500 de ani, dar dacă ne uită în urmă, acum 500 de ani un geniu ca Leonardo da Vinci a reușit să își imagineze cu succes unele din viitoarele invenții. Să ne imaginăm însă viitorul de peste 1 milion sau 1 miliard e cam dificil, dar măcar vom încerca. Voi încerca ducând la extrem unele din invențiile la care visăm acum să îmi imaginez acest viitor și cam cum arată E.T. și de ce arată așa.

1. Cum arată E.T.

Să luăm ADN-ul, piatra de bază din care sunt clădite toate ființele vi de pe planeta noastră, de la microbi, la virusuri, la plante și până la viețuitoare. Sunt dovezi că acum 3,4 miliarde de ani pământul era populat de stromatolite, niște bacterii care trăiesc și acum. Au fost găsite sub formă fosilizată, dar posibil de datat. Iar ADN-ul lor este complex și asta ne învață că viața a apărut cu câteva sute de milioane de ani mai înainte. Se presupune că viața a apărut acum 4 miliarde de ani, deci la doar 500 milioane de ani de la formarea pământului sau chiar mai devreme.

Orice ființă vie (de pe pământ) începe de la o celulă. În ADN-ul celulei sunt codate toate caracteristicile viitoarei ființe vi și e chiar similar unui cod digital. Complexitatea sa depașește cu mult orice program scris până acum de oameni, în definitiv a avut la dispoziție doar vreo 4 miliarde de ani de încercări reușite sau nu ca să ajungă la forma actuală. ADN-ul a fost descoperit în 1953, deci doar acum 62 de ani. Acum câțiva ani oamenii de știință și-au propus să facă harta genetică a oamenilor. Planificarea a început în 1984, lucrul prin 1990 și a fost declarată gata în 2003. La ora actuală știm fiecare genă pe unde este și din ce atomi este făcută. Cantitatea de informații este uriașă dar o avem. Exact același lucru s-a făcut și pentru omul de Neanderthal și pe rând va fi făcut pentru fiecare ființă vie de pe pământ. În final vom cunoaște alcătuirea la nivel de atom a fiecărei ființe de pe pământ. ADN-ul poate fi privit ca un puzzle uriaș, chiar gigantic, dar cu reguli clare și stricte de combinare. Prin 2014 câțiva ani cercetătorii au reușit să creeze prima celulă sintetică. Ei, poate nu chiar integral sintetică dar tot e un prim pas. Au luat o celulă, i-au scos nucleul, au sintetizat nucleul unei alte celule în laborator și apoi l-au implantat în locul vechiului nucleu. Celula nu era una prea complexă, chiar au ales special una ceva mai puțin complexă, dar la final era vie, trăia și se înmulțea. A fost primul pas în crearea de ființe artificiale. Putem chiar contraargumenta că învelișul celulei nu a fost creat în laborator, ci preluat de la altă celulă, dar tot rămâne un prim pas. Alți cercetători au creat o picătură de apă îmbrăcată într-un polimer care imită peretele celular, iar în interior au injectat substanțe chimice similare cu cele existente în celule și au urmărit reacțiile care au loc. Iar reacțiile au avut loc exact așa cum planificaseră. Idei există, dar trebuie timp, bani și oameni dedicați. Prima celulă complet nenaturală a fost deja sintetizată. Au luat material genetic, l-au combinat și l-au injectat într-o celulă golită. Au creat prima ființă sintetică care nu există în natură, dar trăiește și se poate multiplica. De curând a fost anunțat un adevărat miracol medical, 90% din cazurile de cancer în fază terminală au intrat in remisie printr-un tratament genetic. Celule ale pacienților au fost extrase, au fost reprogramate (exact ca în domeniul computerelor) ca să recunoască cancerul și să îl atace și au fost reimplantate. Nici o alta terapie până acum nu a realizat așa ceva în cazurile terminale, efectiv i-a adus din morți.

Oare ce mai pun la cale oamenii de știință? Încearcă de zor să afle cam ce face fiecare bucățică din ADN-ul nostru. Ce bucățică e responsabilă că avem picioare, mâini și fiecare părticică din corp, ce anume ne face să fim singura specie care a dezvoltat o civilizație, ce ne diferențiază de cea mai apropiată rudă a noastră, cimpanzeul. Diferențele de ADN între oameni și cimpanzei sunt extrem de mici, dar diferențele culturale sunt uriașe. În următorii zeci de ani vom înțelege aceste diferențe și vom putea crea orice ființe dorim. Jurasic parc va deveni realitate dacă se va dori și dacă vor dori să se joace, oamenii de știință vor putea crea maimuțe sau orice alte ființe cu creier similar celui de om, gânditoare la fel ca noi. Odată înțeles modul în care creierul nostru este stocat în structura ADN-ului, acest lucru poate fi implementat la orice specie potrivită. Dar oricum ai lua-o totul începe cu o celulă în care toate datele viitoarei ființe sunt stocate. Cine cunoaște și înțelege structura ADN-ului va putea crea orice. Avem însă o problemă. Acel ceva trebuie să crească acum încă în interiorul unei alte ființe vi, în interiorul unui uter. Primul incubator pentru copii a fost creat în 1888 în America. În prezent tehnica permite spitalelor să salveze chiar și copii care au avut la naștere doar 500g. E doar o chestiune de tehnică și timp până va fi creat uterul artificial. Dacă am cunoaște totul despre ADN și am avea un asemenea incubator am putea crea orice ființă dorim, chiar orice.

Deci răspunsul la întrebarea cum arată E.T. este: Cum vrea el. Dacă vine pe pământ și dorește poate lua forma umană sau non umană și nici o analiză genetică nu îl va deosebi de un alt pământean sau de o altă ființă endemică. Noi studiem ADN-ul de doar câțiva zeci de ani și avem la dispoziție doar ceea ce găsim pe pământ. E.T. a avut la dispoziție nu numai extrem de mult timp (muuuulte milioane), dar și multe civilizații. Când spun civilizații nu mă refer doar la civilizații avansate, ci și la forme primare de viață. Toate sunt la fel de interesante și revelatoare în modul cum se poate naște viața. A avut destul timp să dezvolte, să înțeleagă și să stăpânească toate aceste tehnologii la perfecțiune. În nici un caz nu ar fi mic, verde, cu capul mare și cu ochi imenși.

2. Câtă energie folosește E.T.

Extrapolând dezvoltarea noastră într-un viitor mai îndepărtat un savant rus, Nicolai Kardashev a propus prin anii 1964 o clasificare a civilizaților funcție de cantitatea resurselor energetice consumate:

tipul I - civilizația folosește resursele energetice ale planetei pe care a apărut

tipul II - folosește de 10 miliarde de ori mai multa energie decât tipul I - prin captarea ei de la steaua mama

tipul III - ar folosi energia unei întregi galaxii.

Asta era interpretarea la o scară mai mare a dezvoltării tehnologice de atunci. Atunci, pentru a produce mai mult era nevoie de energie mai multă. Dar de câțiva zeci de ani, odată cu nenumăratele crize mondiale și cu constatarea faptului că resursele pământului sunt extrem de limitate am început timid să o luăm pe altă pantă, cea a economiei de energie. Calculatoarele și telefoanele și becurile și mașinile și cam orice încep să consume tot mai puțin. Punem accentul tot mai mult pe un consum cât mai mic pentru simplul fapt că ține mai mult. Cu cât curenții și tensiunile sunt mai mici, cu atât fiabilitatea e mai mare. Mă gândesc doar la cum era acum 30 de ani, când reparam televizoare și radiouri și erau asemenea ateliere de reparații peste tot. Astăzi asemenea ateliere sunt extrem de puține cu toate că televizoare sunt peste tot, dar consumă cu mult mai puțin și au o fiabilitate cu mult mai mare. Dezvoltarea viitoare prefigurată de ceea ce se petrece acum nu ne duce de loc la o civilizație așa de mare consumatoare de energie. Suntem mulți și vom fi și mai mulți și deci per ansamblu vom consuma mai mult, dar tendința e clară. Nu e nevoie de motoare de aspiratoare 2,5 Kw ca să aspirăm mizeria din casă, ci de motoare de 800W cu randament ridicat ca să facem același lucru. Procesoarele au aceeași tendință, scade tensiunea, scade consumul, sunt mai mici și mai reci. Ledurile au înlocuit cu succes becurile cu incandescență vechi de 100 de ani.

Din 1960 și până în prezent modul cum percepem universul a evoluat continuu. Savanții au ajuns să poată detecta planete care gravitează în jurul stelelor lor aflate la mii de ani lumina și să analizeze datele lor de bază. O civilizație aflată în stadiul III sau chiar II ar fi ieșit de mult în evidență datorită cantităților imense de energie emise. Și totuși nimic neobișnuit nu a fost detectat. O civilizație care consumă energia unei galaxii ar fi vizibilă în întreg universul ei observabil, adică o sferă cu raza de 13,5 miliarde ani lumină, ar fi ca un far gigantic. Rămân doar 2 opțiuni, sau E.T. nu există, sau consumă energie sub pragul nostru de observație.

Și așa am mai făcut un pas în înțelegerea lui E.T. – nu are nevoie de energii fabuloase pentru a face un lucru. Același lucru poate fi făcut și folosind mai puțină energie, folosind tehnologii care asigură randamente ridicate. Iar E.T. a avut destul timp să găsească asemenea tehnologii. Scara lui Nicolai Kardashev rămâne doar o ipoteză S.F.. E.T. va consuma puțin și va trece neobservat pe unde va dori.

3. Cum gândește E.T.?

De un lucru sunt sigur. Oriunde ar merge E.T. va dori ca să aibă toate cunoștințele cu el, toată știința sa, dar va dori să aibă și garanția că în cazul unui dezastru va supraviețui.

Să luăm creierul uman. Sunt in jur de 100.000.000.000, adică 100 miliarde de neuroni îngrămădiți în ceva peste 1,3 kg de materie cenușie. Și fiecare neuron se poate lega de alte câteva mii sau zeci de mii. Această împletitură ciudată suntem noi, reprezintă sufletul oamenilor. De fapt este un calculator biologic cu mult mai avansat decât orice super computer pe care l-am creat până acum. Și E.T. trebuie să aibă un creier, asta e sigur și dacă vrea să supraviețuiască și unor catastrofe, trebuie să aibă și măcar o copie a sa, dacă nu mai multe. Revenind la creier constatăm că, cu toate că oamenii sunt aproape identici din punct de vedere fizic, nu gândim de loc la fel. Eu sunt bun la unele lucruri iar vecinul la altele, Einstein era un geniu al matematicii iar Mozart al melodicității. Constatăm că există oameni care nu se descurcă cu nimic și alții care excelează în orice își propun. Oare ce fel de E.T. va fi trimis în misiuni? Dorel, Rambo sau Einstein? Cred că putem fi siguri că trebuie să fie ființe înțelepte și în nici un caz Dorel sau Rambo. Nu de alta dar spațiul nu îți permite să greșești de multe ori și e extrem de neiertător. E.T. a avut destul timp ca să își studieze propriul creier și să găsească cheia diferențelor dintre creierul unui mediocru și cel al unui geniu. Următorul pas este găsirea diferenței între un leneș și un însetat de muncă – workaholic, cum îi zic americanii, pentru că un geniu care nu are chef de nimic e la fel de folositor ca un idiot leneș. Aplicarea acestor descoperiri asupra unei întregi populații ar duce la ceva destul de ciudat, o lume de genii însetate de muncă. Dezvoltarea care ar urma ar fi una fabuloasă. Omenirea progresează prin doar câteva milioane de genii care duc totul pe umerii lor. Cum ar evolua o civilizație cu miliarde de genii? E greu de spus.

Primele computere ale omenirii au existat din antichitate. Mecanismul de la Antikytera este probabil primul computer mecanic pe care îl cunoaștem. Evoluția a fost extrem de lentă. În 1880 existau calculatoare mecanice pentru contabilitate. În al doilea război mondial a fost construit un computer electric cu care a fost spart celebrul cifru al Mașinii Enigma iar în 1946 Eniac (un alt computer celebru) avea 17.486 de lămpi. Următorul pas a fost tranzistorul. A fost inventat în 1947 iar prin anii 70 au apărut primele circuite integrate. Tot atunci au apărut și primele microprocesoare. Intel 4004, unul dintre primele avea doar 2300 tranzistoare. Microprocesoarele de acum conțin miliarde de tranzistoare și componente și devin din ce în ce mai mici și mai rapide. Cercetăm de zor și sperăm să realizăm în curând computere cuantice de mii de ori mai rapide în anumite domenii. Care e limita nu știm, dar putem încerca să ne închipuim. Unul din cofondatorii societății Intel a venit in 1965 cu o predicție: „Numărul de tranzistori de pe un circuit integrat se va putea dubla la un anumit interval de timp, în timp ce costul de producţie va continua să scadă.” Astăzi, generaţia de procesoare pe 14nm (ex: Core i5) este comparativ cu primul procesor Intel, Intel 4004 - realizat în anul 1971, de 3.500 de ori mai performant şi de 90.000 de ori mai eficient, la un cost de 1/60.000 mai mic. Dacă primii tranzistori erau vizibili cu ochiul liber fiind de mărime unei gume de şters din capătul unui creion, ca să vedem un singur tranzistor din procesoarele actuale, suntem nevoiți să aducem procesorul la nivelul de mărime al unei case cu ajutorul unui microscop foarte puternic. Timp de 50 de ani această lege a lui Moore a fost valabilă. La 2 ani numărul de tranzistori plasați pe un circuit integrat s-a dublat. Chiar dacă ritmul a încetinit puțin, legea încă rămâne valabilă. Ne apropiem cu mărimea tranzistoarelor de mărimea atomilor, dar savanții tot nu vor să se potolească de loc. Se gândesc cum ar putea folosii chiar atomul sau sub particulele sale pentru așa ceva. Deja intrăm în domeniul speculațiilor. Din acest punct trebuie să așteptăm să ne prindă viitorul.

Până acum am discutat de partea fizică a computerelor, adică hardware. Să aruncăm un ochi și asupra programelor de computer, adică software.

Creăm (sau încercăm să creăm) deja programe de inteligență artificială. Am reușit să creăm un computer care e mai tare ca omul la șah, am reușit să creăm roboți care merg pe jos, urcă scările, aleargă, brațe artificiale conectate direct la creier și care înlocuiesc membrele pierdute și asigură și feedback. Suntem încă departe de o adevărată inteligență artificială. Probabil pentru că oricât de mare este puterea de calcul a supercomputerelor noastre, încă nu se apropie de cea a crierului uman. Dar putem să ne imaginăm diverse scenarii pentru viitor. Până la urmă de ce am încerca să cream o inteligență artificială când chiar noi am putea beneficia de un upgrade. E poate mai simplu să ne conectăm creierele noastre la computere decât să le facem pe computere să gândească complet independent. O placa video nouă sau o placă de sunet nouă sau un procesor nou ne-ar strica? Dacă s-ar reuși conectarea nervilor optici, a nervilor auditivi și a nervilor prin care vin semnalele senzoriale la un computer, atunci semnalele pot veni de oriunde, iar noi am fi acolo, ne-am simții ca și cum am fi fizic acolo. Oare E.T. s-a gândit și el la așa ceva? Oare acum cât timp?

În altă ordine de idei, există deja discuții pe tema emulării unui creier într-un computer, adică a stocării și simulării unui creier într-un computer. Problema e extrem de complicată pentru că nu atât cantitatea de date din creier e importantă, cât modul de conexiune al neuronilor creierului. În creier stocarea nu se face digital, ca într-o memorie de computer ci prin legături multiple între diversele noastre simțuri. Încă nu se cunoaște cum se poate face această stocare, dar odată cu perfecționarea tehnicii vom afla. Iar asta e doar o chestiune de timp și tehnică. Acum deja putem privi crearea gândurilor în timp real folosind tomografia computerizată. S-a reușit chiar recrearea unei imagini prin prelucrarea gândurilor unui subiect care se concentrează asupra unei poze. Creierul poate face lucruri extraordinare, dar are o mica problema. Este extrem de fragil. De fapt este cel mai bine protejat organ al nostru, aflându-se într-o cutie osoasă extrem de elaborată. Și totuși rămâne extrem de fragil. O simplă lovitură la cap ne poate omorî. În schimb putem lua un procesor modern sau un hard disk tip SSD și să le aruncăm de pe un bloc și nu ar păți nimic. De fapt dacă le-am proteja puțin mai bine ar supraviețui și unei căderi de pe orbită. Creierul cu neuroni mai are încă o problemă. Din păcate neuronii nu sunt nemuritori. Aceștia mor și sigur vom învăța să îi regenerăm. Problema mare e că odată cu moartea lor se pierd ireversibil și informațiile conținute în ei. Deci și dacă am reuși să regenerăm neuronii după o perioadă mai mare de timp am pierde toate informațiile inițiale, și chiar dacă am stoca informații noi de fapt individul inițial nu ar mai exista pentru că toate informațiile despre el ar fi distruse de timp. Oare ce om ar alege să își păstreze conștiința într-un creier așa de fragil și câți ar opta pentru versiunea mai sigură, plecând de la premisa că nu vrem să fim alterați de transformare. E.T. a avut destul timp, doar de la câteva milioane la miliarde de ani să studieze problema, și dacă a reușit acum creierul său este într-un mic computer de milioane sau miliarde de ori mai puternic ca ale noastre, având cel puțin o copie de rezervă a sa, care are altă misiune, dar cu care schimbă continuu date, astfel încât dacă unul dintre ei pățește ceva rămâne celălalt.

4. Cum călătorește E.T.

Ne imaginăm tot felul de mijloace de deplasare, de la găuri de vierme la motoare warp. Nu știm încă nimic despre ele și nici nu avem măcar o dovadă că sunt posibile, dar cunoaștem un mijloc clasic, racheta. Deja am dezvoltat sisteme care pot manevra și accelera folosind motoare ionice. Oare ce e mai simplu și economic de construit pentru explorarea spațiului:

- O nava imensă plină de E.T. vii, care pe parcursul a sute de generații va străbate spațiul până la următoarea escală;

sau

- Un milion de nave mici de câteva zeci de kg, dotate cu motoare ionice (sau altceva similar) și computere care conțin creiere stocate în lumi virtuale și micro roboți de întreținere.

Amândouă opțiunile sunt utopice pentru oameni, dar nu pentru E.T., pentru că analizăm totul din perspectiva lor. Să gândim prin prisma costurilor și a riscurilor. Spațiul e ostil, chiar extrem de ostil și riscul accidentelor crește cu viteza și cu timpul petrecut în spațiu. Care e șansa ca o navă colosală să supraviețuiască mii de ani sau câteva mii de nave mici din cele câteva milioane? Exploziile supernovelor au umplut spațiul de materie și radiație care se deplasează cu viteze fabuloase. Cu cât fragmentele sunt mai mici cu atât sunt mai multe. Primii astronauți chiar și când stăteau cu ochii închiși sesizau explozii de lumina cu ochii lor. Sunt razele cosmice care străbat învelișul navei, trec prin ochi și din întâmplare se ciocnesc de retină și creează un impuls optic fals. Din păcate aceste radiații sunt distructive și o expunere de lungă durată poate crea probleme. Centurile pământului ne protejează de acestă radiație și de micrometeoriți, care ard în atmosferă. Dar navele cosmice nu pot fi protejate decât cu costuri imense. O nava mare ar trebui protejată, dar cele mici sunt protejate de numărul lor mare. Dacă doar una dintre ele va ajunge la destinație e de ajuns, scopul a fost atins. O ființă vie are consumuri energetice mari și constante, orice întrerupere garantează moartea. Un computer poate fi oprit și repornit, poate funcționa cu o cantitate infimă de energie comparativ cu o ființă vie și pe un termen nedefinit.

Odată ajunsă la destinație nava computer sau nava imensă se va multiplica, își va reface stocurile și va începe să își îndeplinească misiunea. Iarăși se pune problema resurselor. O nava imensă nu va fi capabilă să facă decât câteva copii, pe când navele computer pot crea mii sau milioane de copii cu costuri reduse. Cum? Să luăm de exemplu imprimantele noastre. Întâi tipăream mesaje pe hârtie, apoi au apărut imprimantele 3D, care pot tipării orice piese în 3 dimensiuni, dar suntem la început și încă calitatea și finețea lasă de dorit. Dar E.T. a avut destul timp. O imprimantă atomică rapidă poate teoretic reproduce orice, absolut orice la nivel atomic. Nu ai avea cum deosebii originalul de copie. O asemenea imprimantă ar reprezenta și sfârșitul banilor și al originalelor (mă refer la artă). Oamenii au ajuns la nivelul manipulării atomilor, dar doar în cantități reduse și în condiții de laborator. Am văzut un filmuleț pe internet făcut de oameni de știință în care manipulau o serie de atomi. E un pas mic, dar totul începe cu un pas mic.

5. Când ne-a vizitat E.T. prima oară?

Faptul că au înaintea noastră doar de la câteva milioane la miliarde de ani îmi permite să formulez o concluzie clară. Ne vizitează de milioane sau miliarde de ani. Cum putem să ne dăm seama, eventual să calculăm posibilitatea acestui lucru? Să estimăm că E.T. are înaintea noastră doar 50.000.000 ani și planeta de origine a lor e situată în capătul celălalt al galaxiei. Astronomii noștri au putut măsura cu aproximație ce diametru are galaxia noastră. Are aproximativ 100.000 de ani lumină. Alegând o viteză de deplasare modică, de doar 1% din viteza luminii le-ar trebui 10.000.000 ani să ajungă direct la noi. Dacă luăm în calcul că totuși nu poți trece prin centrul galaxiei (datorită condițiilor extreme de acolo) și că te oprești din drum cel puțin tot atât cât călătorești ar rezulta cam 20-25.000.000 ani. Deci o civilizație nu prea veche și foarte depărtată ne putea vizita de acum 25 milioane de ani. Civilizații cu mult mai vechi ne puteau vizita chiar de la apariția primelor celule, acum 1-2 miliarde de ani. Nu-i așa că te cam ia durerea de cap? Un om de acum 2000 de ani dacă prin absurd ne-ar vedea mergând cu mașina, vorbind la telefon și urmărind filme la televizor ar spune ca suntem Zei. Pentru el nu ar fi nici o îndoială că vorbește și îi vede pe adevărații Zei. Dar din păcate nu suntem nici pe departe Zei. Oare cum am gândi noi dacă ne-am întâlni cu versiunea noastră de peste 2000 de ani? Probabil că mulți ar gândi asemănător, e un Dumnezeu. Dar oare respectivul se va și simți ca Dumnezeu? Și ar fi vorba doar de 2000 de ani. 1.000.000 sau chiar 1-2 miliarde înseamnă în ultimul caz mai mult timp decât există de la apariția primelor pluricelulare pe pământ. Probabil că nici nu am putea percepe asemenea ființe și nu am avea nici o șansă să comunicăm cu ele. Ar fi ceva asemănător cu noi încercând să discutăm cu o celulă.

6. Îl putem vedea pe E.T.?

De acum peste 20 de ani armatele dispun de tehnologie de camuflare. Avioanele invizibile sunt deja aparate cu care ne-am obișnuit. Fiecare armată serioasă a reușit să realizeze asemenea aparate cu diverse grade de camuflare. Fiecare generație nouă de avioane se laudă cu amprente tot mai mici, practic invizibile pe radarele existente. Camuflarea contra radarelor și camuflarea energiei termice emise de motoare sunt deja de mult în folosință. Acest război al camuflării are la noi de abia câteva zeci de ani. Deja sunt în plină cercetare sisteme de camuflare pentru mașinile de luptă și pentru oameni. Nu are rost sa vorbim cred de sistemele clasice de camuflare pe care le cunoaștem cu toții – materiale care fac sa dispară armate întregi cu tot cu armament sau armate gonflabile folosite pe post de momeală. Până unde ne va duce tehnologia ne putem imagina. Probabil invizibilitatea aproape totală în gamele normale de radiații. Ce ne spune asta despre faptul că vedem tot felul de UZN-uri, le înregistrăm pe radar și le pozăm (sau ne închipuim că o facem)? Păi ori au tehnologie mai slabă ca noi, ori nu le pasă, ori li s-a stricat șandramaua. Dacă ne luăm după cantitatea mare de relatări ar trebui să ne dăm seama că ceva nu e în ordine. Cineva care a străbătut distanțele dintre stele nu poate fi așa de delăsător. Din păcate cred că ne supraestimăm ca de obicei. Ne place să ne credem buricul universului și cei mai deștepți, când de fapt nu prea suntem.

7. Îl putem distruge pe E.T.?

Literatura S.F. e plină de ființe făcute din energie, de ființe imposibil de distrus, de materiale indestructibile și de diverse fabulații pe această temă. Câmpurile de protecție înconjoară de la planete la indivizi și nu pot fi penetrate decât cu mare dificultate. Realitatea e ceva mai prozaică. Poate există elemente atomice noi dincolo de transuranice cu proprietăți nebănuite, poate există câmpuri de protecție, dar tehnologia și cunoștințele de care dispunem în acest moment nu ne dovedește cu nimic acest lucru. Știm cum s-a format materia, compoziția ei, proprietățile ei și descoperim mereu materiale cu proprietăți surprinzătoare, dar nimic așa de exotic încât să nu îl putem înțelege sau face zob. Legile fizice sunt destul de clare și imuabile. Unele legi nu pot fi încălcate dar se speră că ar putea fi ocolite. Din păcate nimic nu rezistă unei explozii atomice sau chiar chimice destul de puternice. Nimic nu rezistă în fața puterii unui laser serios.

E.T. ar putea fi distrus, sau mai bine zis o replică sau chiar mai multe ale sale, dar E.T. este o ființă auto replicantă care poate avea oricâte replici ale sale dorește. Pierderea câtorva copii nu ar fi nici o problemă, ar fi chiar normală datorită vicisitudinilor curente din spațiu. Deci DA, replici ale E.T. pot fi distruse, dar niciodată E.T. nu ar putea fi distrus în totalitate. De fapt ce rost ar avea să încerci așa ceva?

8. Ce vrea E.T.? și 9. E agresiv E.T.?

Dacă vroia E.T. ne elimina de mult, fiindcă avea această șansă cu mult înainte de a putea noi riposta în orice fel (ca în filme), cu mult înainte de a exista noi ca specie. Homo Sapiens are 120.000-200.000 de ani de la apariția sa ca specie și 100 de ani de la intrarea în era tehnologică iar E.T. doar de la câteva milioane la câteva miliarde. Totuși E.T. vrea ceva din moment ce e aici și noi trăim liniștiți. Ce ar putea căuta? Materii prime?

La periferia sistemului solar există o aglomerare de meteoriți, comete și materie rămasă de la formarea sistemului solar. Se numește Norul lui Oort și este situat cam la 1 an lumină de soare. Orice nava a lui E.T. ar trece mai întâi prin acest nor. În acest nor se estimează că există miliarde de obiecte cu un diametru de peste 1km și cu mult mai multe mai mici. Cantitățile de materie primă sunt de milioane și miliarde de ori mai multe decât sunt pe pământ iar extracția lor e chiar simplă. Plutesc prin spațiu și trebuie doar să cauți până găsești tot ce vrei, chiar absolut orice vrei. Cometele care apar periodic vin din acest nor și sunt pline de apă înghețată și materii prime. Între Marte și Jupiter există încă o centură de asteroizi și ei plini de materii prime. Oamenii deja încep să calculeze costurile exploatării acestor asteroizi în mod serios.

Am stabilit ca E.T. găsește materii prime din abundență pe drum. Ce altceva ar putea dori? Să se oprească din drum și să … se odihnească? Puțin probabil din moment ce este un program într-un computer. Vrea să se înmulțească? Păi multiplicarea unui computer e mai ieftină, mai rapidă, ține mai mult ca a unei ființe vi și e cu mult mai simplu de făcut exact acolo unde sunt materiile prime, adică în spațiu. Vrea să trăiască la suprafața unei planete? Am stabilit deja că poate lua orice formă dorește și nu avem nici o șansă să îl detectăm. Ar arăta ca orice ființă pe care o alege și ar avea în plus un mijloc prin care să își auto transmită continuu datele sale. Dacă să zicem ar fi omorât suportul său fizic, și-ar crește altul și și-ar continua treaba fără probleme. Singura deosebire față de o ființă pământeană ar fi un microcomputer în creierul său fizic cu o “conexiune wireless” la versiunea sa de computer. Încă tot nu am stabilit ce vrea E.T.. A străbătut un drum lung de milioane de ani și mii de miliarde de km ca să …? Nu e interesat de resursele noastre și nu cred că e interesat de știința noastră din moment ce e cu mult mai avansat ca noi. Mai rămâne doar că vrea să ne studieze.

Să luăm un exemplu simplu:

Cercetătorii umanii au studiat furnicile. Au introdus camere de filmat în camerele lor, au urmărit războaiele lor, ce mănâncă, cum se înmulțesc, într-un cuvânt viața lor. Dar au intervenit să aleagă o nouă regină? Au intervenit să salveze lucrătoarele sau luptătorii în bătăliile lor cu vecinii? Dacă o furnică le-ar fi cerut ajutorul ar fi ajutat-o? Nu, pentru că nu acesta e scopul cercetătorului, ci observarea într-un mod cât mai natural a subiectului. Daca E.T. ar intervenii în cultura umană aceasta și-ar pierde originalitatea și ar tinde către cultura lui E.T.. Dacă am merge pe aceeași cale îndrumați de E.T. cine știe ce am putea pierde. De fapt încet și sigur ne-am transforma în E.T. și am înceta a fi o civilizație a oamenilor. Interesant pentru un “om” de știință cum este E.T., este ca subiectul să își aleagă calea liber, fără îndrumare sau obligare, să aibă acel liber arbitru. Fiecare pas al nostru probabil că a fost făcut și de civilizația lui E.T., dar întotdeauna există și șansa unui lucru nou, la care E.T. pur și simplu nu s-a gândit. De aceea nu va intervenii niciodată direct sau indirect. Universul e guvernat de legi clare și stricte care sunt limitate ca număr. În decurs de milioane de ani le găsești și le înțelegi pe toate și apoi ce mai poate E.T. să facă? Să cerceteze universul? Găurile negre, quasarii, piticele albe, stelele de orice dimensiune … Să nu uităm că pot exista milioane și miliarde de copii ale lui E.T. și fiecare poate să se ocupe de altă problemă. Unde poate observa și studia E.T. o multitudine extraordinară de forme noi? În formele de viață de pe pământ sau aiurea. Milioane și milioane de forme de viață au trăit și au murit pe pământ de la apariția primelor microorganisme. Dar universul e plin de planete cu posibile alte forme de viață. Cum arată acestea, cum au evoluat? Asta cred că e unul din lucrurile pe care dorește E.T. să le cunoască. Și acest lucru l-ar face pe parcursul a milioane și zeci de milioane și poate chiar miliarde de ani. Ar studia, cataloga și înregistra totul, dar fără a interveni în nici un fel. Modalitățile cum au evoluat speciile continuă să ne surprindă pe noi, oamenii, darămite pe o ființă venită din alt sistem solar, pentru că nu este nimic mai prețios decât cunoașterea.

Cunoașterea înseamnă putere, iar cunoașterea absolută înseamnă putere absolută.

10. E.T. este Dumnezeu sau Dumnezeu este E.T.?

După cum am spus acum câteva capitole civilizația evoluează constant iar un om al anului 1 sau 1000 ne-ar lua drept Zei pe noi, tot așa cum noi i-am lua drept Zei pe locuitorii pamantului din anul 3000 să zicem. Diferențele culturale și tehnologice ar fi așa de mari și zdrobitoare încât cu greu i-am putea înțelege, iar diferența ar fi de doar 1000 de ani. E.T. are doar cel puțin zeci de mii, milioane sau chiar miliarde de ani înainte. Deci da, E.T. poate fi văzut de mulți ca un Dumnezeu. Arthur C. Clarke aspunea o vorba bună: „Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie.”

Să vedem cum este văzut Dumnezeu de scripturi. Este o ființă omnipotentă care a creat universul, poate nu doar în șapte zile, dar l-a creat. Dacă EL l-a creat, atunci EL vine din afara universului și a existat înaintea universului. Universul este imens și din păcate nu vedem decât o mică parte din el – o sferă cu raza de 13,5 miliarde de ani lumină. Soarele e unul din cele 100-400 miliarde de sori ai unei galaxi și astonomii au estimat că în universul observabil există cam 100 miliarde de galaxii. O ființă care poate genera ceva similar universului este chiar omnipotentă. Dar vedeți, Dumnezeu nu putea genera doar așa la întâmplare un univers și vedea ce se întâmplă. EL trebuia să îl genereze plecând de la niște legi clare și limpezi care să guverneze acel univers. A trebuit să conceapă acele legi, să conceapă matematica și fizica universului și apoi să le aplice practic.

Deci Dumnezeu știe mai multă matematică decât toți matematicienii, fizică mai multă decât toți fizicienii, chimie mai multă decât toți chimiștii, astronomie mai multă ca toți astronomii... A făcut atomul, electronul, protonul, neutronul, quarci, gravitonii, gluonii, bosonul Higgs și toate subparticolele descoperite sau încă nedescoperite. Dumnezeu a inventat toate constantele matematice, Pi, E, c, numarul lui Avogadro și alte cateva sute sau mii de alte constante. A inventat integralele, derivarea, ridicarea la putere, geometria N dimensională, algebra, trigonometria, analiza matematică și tot ce se poate în matematică, fizică și tot restul știintelor pentru că sunt necesare conceperii universului. A gândit forța tare, forța slabă, electromagnetismul și gravitația. Dumnezu nu a putut zice “să se facă lumină”, a trebuit să o inventeze, adică sa genereze fotonul și să îi atribuie viteza maximă = c, să nu îi permită să aibă masă și să îi atribuie toate proprietățile pe care fizica le știe deja.

Toate acestea sunt necesare pentru a putea permite existența acestui univers așa cum îl vedem noi. Legile care guvernează universul sunt parțial înțelese de oameni și probabil va exista un moment în care le vom înțelege pe toate. Dacă Dumnezeu a conceput toate acestea este un geniu absolut care știe totul. Poate să se joace cu sori, poate să se joace cu găuri negre, poate să se joace cu galaxii – doar EL le-a creat. Poate cel mai flatant lucru pe care l-am putea face noi oamenii pentru Dumnezeu, ar fi să îi înțelegem opera, pentru că este cu adevărat monumentală - asta dacă EL chiar există și a făcut tot universul. Oare noi oamenii chiar am putea spera ca cineva care se joacă cu sori, galaxi și găuri negre să ne bage în seamă și să ne răspundă la cereri de genul: ”Dă-mi Domne sănătate?” Oamenii răspund unei cereri venite de la o celulă care nu mai are hrană sau oxigen? Există un sistem automat care o face, dar fără să fim conștienți de el. Dar o celulă care este arsă și care țipă după ajutor în felul ei? Asemănarea și apropierea între o celulă și om este mai mare decât între om și Dumnezeul omnipotent și omniscient creator al universului – deci o ființă de dimensiuni comparabile cu ale universului. Eu sunt profund sceptic în privința existenței unui asemenea Dumnezeu, dar deja o asemenea idee a fost transpusă într-o operă cinematografică destul de reușită – “The Nines”, care nici măcar nu se dorește a fi un film SF, ci o dramă romantică.

Un lucru este clar, dacă Dumnezeu există atunci el este un Extra-Terestru pentru că sigur nu este de pe Tera din moment ce EL a creat pamântul.

Epilog.

Nimic nu garantează deducțiile mele, nimic nu garantează că E.T. există, nimic nu garantează că E.T. ne-a vizitat sau ne vizitează. De fapt avem doar probabilitățile, și acestea sunt în favoarea a ce am spus eu. Dar … universul e așa de mare, e chiar mai mare decât ne putem închipui. Planeta noastră e una din 8 care gravitează în jurul unui soare comun, care e doar unul din 100-400 miliarde de sori care fac parte din galaxia Andromeda. Nici galaxia noastră nu are nimic ieșit din comun comparativ cu alte galaxii. Face parte din Grupul Local, care e la rândul lui conținut de Super-roiul de galaxii din Fecioara și exista „doar” vre-o câteva milioane de asemenea super-roiuri în universul observabil. Putem observa doar partea vizibilă nouă a universului și aceasta are o rază de 13,5 miliarde de ani lumină în orice direcție. Ce e dincolo sau cât de mare este de fapt universul nu putem ști. Pe măsură ce timpul va trece raza universului observabil va crește, dar și viteza cu care universul se dilată. Știința va evolua și încet vom căpăta răspunsuri la aceste întrebări. În această imensitate ar fi anormal ca viața inteligentă să fi apărut doar pe această mică planetă albastră. Probabilitatea ne spune că dacă ceva a apărut undeva, are șanse să apară și în altă parte. În orice caz, dacă omul ar fi singur în întreg universul ar fi un mare păcat de atâta spațiu risipit! – nu știu cine a mai spus-o înainte, dar sigur a mai spus-o cineva.

P.S. Daca eu (E.T.) aș studia o planetă propice vieții de-a lungul a milioane și miliarde de ani aș stoca datele și într-un loc sigur la periferia sistemului solar. Dacă cineva ca mine trece în vizită îl va găsi în mod sigur, își va copia datele și le va studia, iar dacă o civilizație va evolua în acel sistem solar și se va îndrepta cândva spre stele va avea aceeași oportunitate de a-și cunoaște trecutul. Și e un lucru foarte bun, să te cunoști pe tine, să ști de unde vi și cine ești. Poate că ne așteaptă deja de muuuult!